Au vrut rejudecare, a rămas în pronunțare

Au vrut rejudecare, a rămas în pronunțare
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acesta a cerut instanței ca acest caz să fie casat și trimis pentru rejudecare la Curtea de Apel

15 oameni formează, cu ajutorul literelor inscripționate pe tricouri, mesajul „Copos la pușcărie”. Alți o sută scandează împotriva celui pe care îl consideră principalul vinovat pentru situația în care a ajuns Rapidul. În mulțime își face loc și o fată care are gura acoperită de o eșarfă alb-vișinie. Aduce în fața suporterilor o colivă pe care, din bomboane, e format numele aceluiași Copos. Plus o lumânare cu cifra cinci, simbol al anilor de închisoare pe care procurorii DNA îi cer pentru omul de afaceri în „Dosarul Transferurilor”.

Evenimentele au loc în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu în peluza stadionului Giulești, așa cum s-ar putea crede. Ocazia e un nou termen din „Dosarul Transferurilor”, procesul parcă fără de sfârșit din fotbalul românesc.

„Nu puteai să faci și tu ceva?”
În jurul orei 13:00, cei opt inculpați încep să apară. Pentru a scăpa de fani, George Copos cere să fie lăsat să intre cu mașina în curtea Tribunalului. Ioan Becali, mafiotul autointitulat al acestui proces, pare să traverseze o criză de imaginație. La fel ca la termenul precedent, se lovește – intenționat sau nu – de un cameraman: operatorul cade, agentul se enervează. Logic! „Nu vedeți ce faceți aici? Mi-ai spart capul, nebunule! Păi, să cad eu? Pe ce era să mă sprijin?”, explică mulțimii nedumerite.

Având în vedere haosul de afară, sala de judecată pare, paradoxal, un adăpost suficient de bun pentru cei opt inculpați. Chiar dacă aici se discută ani de închisoare. Scăpat de grijile din fotbal, dar nu și de cele provocate de justiție, Cristi Borcea dă startul unui joc cu iz psihologic. Victima: George Copos. „Ai văzut, mă, George ce e afară?„, întreabă, cu o falsă naivitate, cel care a dat Dinamo București pe Miami Heat. „Nu puteai, mă, să faci și tu ceva…”, continuă să „înțepe” Borcea. Copos îl ignoră, dar, în schimb, se destăinuie avocatului: „Nu mai pot! Chiar nu mai pot! Sunt nervos, îți dai seama!”.

Și aici, tot presa e de vină
Încep pledoariile finale, dar nu înainte ca doi dintre avocați să depună noi înscrisuri. Instanța le acceptă, dar nu pe loc, ci după o scurtă pauză. Înapoi la pledoarii: „DNA e prezentă în viața noastră precum partidul comunist pe vremuri. Să nu îi privim pe toți ca grei ai fotbalului românesc, ci ca individualități. Presa a pus o mare presiune pe noi și prezența acelor grupuri de suporteri a fost susținută de presă”. Apaticul Copos își revine la auzul acestor cuvinte: „Corect, corect!”

În discursurile avocaților încep să se strecoare și lucrurile fără sens. Ca de fiecare dată: „Giovani Becali a adunat tot gunoiul de pe Floreasca! Haideți să vedem că ei sunt oameni buni”. Se încearcă, prin mijloace ușor ridicole, sensibilizarea completului de judecată: „Știți că domnul Copos nu se prezintă la nunta fiicei sale din cauza a ceea ce se întâmplă? Știți cât este de afectat?” O scurtă privire aruncată spre locul în care stă omul de afaceri ar fi suficientă pentru a trage o concluzie.

„Să o luăm de la capăt!”
După aproape cinci ore, au mai rămas doar doi avocați care nu au luat cuvântul. Cel al lui Gigi Nețoiu și cel al lui Ioan Becali. Ei lansează și cele mai interesante variante pentru finalul acestui proces. Dacă apărătorul lui Becali cere doar o simplă amânare, cel al lui Gigi Nețoiu vine cu o variantă-șoc: „Vreau să trimiteți cauza la Curtea de Apel spre rejudecare! Cred că ar trebui să avem o expertiză făcută de persoane independente față de stat și de inculpați. Pentru asta cerem casarea și rejudecarea la Curtea de Apel”.

În jurul orei 20:00, avocații inculpaților discutau aprins cu procurorul, după ce pledoaria acestuia a încins spiritele în sală. Lumina sălii de la etajul doi a rămas aprinsă încă o oră. Greii fotbalului nostru au plecat, iar decizia a rămas în pronunțare, urmând ca verdictul să fie anunțat pe 20 mai, în ședință publică. Tot atunci, pentru un spectacol mediatic pe cinste, Gigi Becali va afla deznodământul din dosarul schimbului de terenuri cu MApN.


Infracțiunile au fost inventate de DNA pentru a mă lega de ceilalți inculpați. Am adus zeci de milioane de euro în țara asta, acum sunt și campion!
Unul dintre managerii de la Steaua

Ce e pușcăria, domnișoară, e vreun urangutan? E o instituție de reedu-care: intri, te liniștești un pic și ieși. Dacă îți place, mai faci o faptă și intri la loc. Voi respecta decizia
Ioan Becali

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
OUT! Englezii au făcut anunțul în privința lui Radu Drăgușin, la câteva ore după meciul cu Forest
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Internaţionalul român a fugit cu iubita în Maldive! Tânăra a avut o apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
Decizia pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat. Ce se întâmplă cu alegerile prezidențiale
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×